Dreamer

🇺🇸🇷🇴🇺🇸🇷🇴🇺🇸🇷🇴🇺🇸🇷🇴🇺🇸🇷🇴🇺🇸🇷🇴🇺🇸🇷🇴🇺🇸🇷🇴🇺🇸🇷🇴🇺🇸🇷🇴🇺🇸🇷🇴🇺🇸

🇺🇸 Hello there! I hope you are well, and September is going well for you!
My September is going different than I was used to, and that’s because I started to work.

I might have mentioned it before, but for those who are on my blog for the first time, on September first, I started my first actual job. It’s not like I haven’t worked before. I was, and I kinda still am a volunteer, and also I had two internships during college. I know how is to work, but I never had something “to tie me up” like a contract. It was just me and my free will. Anyways, leaving my past where it belongs: in the past, today I want to tell you how this experience is for me.

I am starting by giving you a hint: I wanted to post this article yesterday!
Don’t think that I’m working 24/7, no! It’s nothing like that! In fact, for the moment, it’s like a transition phase, and it’s harder for everyone because of guess what? Exactly: Covid-19! Because no-one knows how to properly manage things, the situation is harder for everyone in my field.But to make you understand my point of view, I will start with the very beginning.

I never wanted to work in this field. I don’t know about you, but having in my family relatives making a career out of this job, put some pressure on me to be at least as good as them. So, I said that I don’t want to make a living out of it. That’s what I said, but at the same time, I took some optional classes just in case. Three years later, I had my diploma. A few months later, someone started to tell me that I can take an exam and get a job. My honest answer was that I have my final exam. Let’s pass it and see what’s happening after. Pandemic happened and, well, it became way easier to get this job so, that person insisted and, I accepted.

After my diploma exam, I started to study for this job. Took the exam with a grade that allowed me to pick my location. A downside was the fact that I needed to have a master’s degree for the location I wanted. As I don’t have one, cause you know, just graduated college, I had to go where I was accepted with what I had.

Done! I called to inform the office that I will start there, they communicated to me what I had to do to receive the contract. Everything good ’till now, right?

Well, as a fun fact, I totally lost track of time. After I came back from vacation, I thought that I have three more weeks until I start working. No deary, there were only two of them, and four out of those 14 days, I spend on the road with papers for the contract. It was pretty frustrating because I thought I had more time to put my things in order, so I won’t struggle once I start. Not to mention that I left home for this job.

Yeah, the only reason I accepted this job was is that I thought that I spent two more years away from home, why not get paid and earn some work experience? In Romania, if you decide to apply for a master’s degree and get accepted you’ll have classes only a few days a week and only after 4 P.M., so I would have had some free time.

The only thing I haven’t thought about is the possibility of having on-line classes, all my friends having their free time at home, while I had to move in with my boyfriend. (I also thought that I would keep my dorm room, but if we are having online classes, it wasn’t an option)

So, on the 31 st of August, I left home. In four years, I never felt such pain when leaving. Every fall, I would just pack my things and move out for about 9 months. I do have to admit that, at the beginning was way easier to do it. It should have been the same, right?

Well, it wasn’t! I was heartbroken, I cried almost half of the day like someone died, and my grandma also crying, wasn’t helpful at all. I think that none of us was ready for this thing. I mean, I never planned to get a job until I was done with all schooling. Still, here I am, tryin’ to do both.

Anyways, moving forward after my cryin’ moment, it’s time to talk about the actual job. Or at least about my first week of work.

It wasn’t what I expected, it’s not bad, but also I hope that things will become better. The first day, when they gave me a tour, I might have had created some expectations that haven’t materialized the very next day. I honestly try to think that the vibe I feel it’s only because of this Pandemic

The fact that I am really young, with no experience, and with a degree that some people with an experience never get, makes things harder. I kinda have to prove that I earned my right to be there, but I think that it’s the same way everywhere I go.

Some good things about this whole story are:

• I am not alone, we are three new girls in this department, we all get treated the same way (even though they have experience), so it’s easier not to take it personally;
• I commute with one of them and I’m pretty sure will be good friends. We are very much alike, so she gets what needs do I have, I do too;
• It’s pretty much close to the university;
• I’ll work in the morning, so I can keep up with my classes;
• Right now it’s not easy to access, but if I’ll move to the city, it will be.

So yeah, this is my experience with my first job. I haven’t written this to scarry some of you, or to complain. We all have to start somewhere, and we all will have a different experience.

I wrote this so people in a situation similar to mine, know that they are not alone. Also, people thinking of getting a job can view different perspectives, experiences, and set some expectations.

Anyways, this is all for today! Hope to see you on Friday, I prepared a new recipe for you!

Crissu

🇷🇴 Hei! Sper că sunteți bine și că septembrie vă merge de minune! Luna asta pentru mine merge diferit fața de cum eram obișnuită, iar asta se datorează noului meu job.

E posibil să fi menționat în articolele anterioare, dar pentru cei ce sunteți prima dată pe blogul meu, pe 1 septembrie m-am angajat pentru prima oară.Nu e ca și cum nu aș fi muncit înainte. Am fost și încă sunt într-un fel voluntar, plus stagiile de practică din facultate.

Știu ce înseamnă să muncești, dar nu am avut nimic “care să mă lege de mâini și de picioare” cum o face un contract. Eram doar eu și decizia mea de a fi într-un loc.

Oricum, lăsand trecutul unde îi e locul: în trecut, astăzi vreau să vorbim despre cum a fost această experiență pentru mine.
Încep prin a oferi un indiciu: am vrut să postez articolul ăsta de ieri!
Nu vă gândiți că muncesc 24/7! Nu e nimic de genul, de fapt în prezent este mai mult o fază de tranziție, și e greu pentru toți datorită COVID-19. Nimeni nu știe cum să se descurce cu această situație în cel mai optim mod, iar situația este dificilă pentru cei din domeniul meu.

Dar pentru a încerca să vă expun punctul de vedere o luăm cu începutul.
Nu mi-am dorit niciodată să lucrez în acest domeniu. Nu știu despre voi, dar să ai rude în familie care și-au făcut un nume din meseria asta, pune ceva presiune în dorința de a te ridica măcar la nivelul lor. Deci, am spus că nu mă apropii în nici un caz de așa ceva. Asta am zis, dar în același timp am făcut un curs opțional, doar să fie acolo. Trei ani mai tărziu, mi-am luat diploma. După câteva luni, cineva a început să-mi zică că pot da un examen și iau post. Răspunsul meu sincer a fost că am licența. Să o iau și mai vedem. A venit pandemia și, ei bine, a devenit mai ușor să obțin acest job, așa că respectiva persoană a insistat, iar eu am acceptat.

După licență m-am apucat de învățat pentru acest job. Am luat examenul, cu o notă frumușica, care-mi permitea să aleg unde să-mi iau postul. Ghinionul a fost că unde voiam eu, îmi trebuia masterul, și să vezi ce, nu-l am, nici nu s-a uscat tușul pe licență, am luat ce mi-a fost dat.

Zis și făcut! Am sunat să anunț că mă voi prezeta și mi s-a spus ce mai trebuie făcut pentru contract. Totul bine până acum, nu?

Un lucru amuzant e că am pierdut noțiunea timpului. După ce m-am întors din vacanță, am crezut că mai am 3 săptămâni până încep. Dar drăguților, mai aveam doar 2. Dintre cele 14 zile, 4 le-am petrecut pe drumuri (birocrație). A fost foarte frustrant, am crezut că am timp suficient să-mi pun toate în ordine, să nu mă chinui după ce încep. A se menționa că am plecat și de acasă pentru acest job.

Dap, singurul motiv pentru care am acceptat acest job a fost faptul că m-am gândit că oricum stau 2 ani cu masterul, departe de casă, așa că de ce să nu căștig niște bani și niște experiență? În România, dacă te decizi să faci masterul, în general orele sunt de la 4 după masă, câteva zile pe săptămână, deci aveam ceva timp liber.

Singurul lucru la care nu m-am gândit au fost orele online, toți prietenii mei fiind acasă cu timpul lor liber, în timp ce eu m-am mutat la prietenul meu. (Am crezut că îmi primesc și camera de cămin, dar la ore online chiar nu are rost)

Așa că, pe 31 august, am plecat de acasă. În 4 ani nu a durut atât de mult când plecam de acasă. În fiecare toamnă îmi luam “casa” ca melcul și plecam pentru 9 luni. Trebuie să recunosc că în primii ani era mai ușor, iar de la an la an devenea mai greu. Dar se presupune că e aceeași treabă, nu?

Ehm, nu a fost! Am fost la pământ, am plâns de parcă a murit cineva, și bunică-mea care plângea și ea nu era de mare ajutor. Cred că nimeni nu a fost pregătit pentru asta. Adică, am presupus mereu că mă angajez după master. Totuși, uită-te la mine, încercând să le fac pe amândouă.

Oricum, trecând peste momentul meu de bocit, e cazul să vorbim de job-ul efectiv. Sau mă rog, de prima săptămână de muncă.

Nu a fost ce m-am așteptat, nu e rău, dar să spunem că sper că se vor îmbunătăți treburile. În prima zi când mi-au oferit un tur, e posibil să-mi fi creat niște așteptări care nu s-a materializat a doua zi. Serios că încerc să cred că vibe-ul e doar de la pandemie.

Faptul că sunt foarte tânără, fară experiență și cu o titulatura pe care unele persoane nu o obțin niciodată, deși au experiență, face lucrurile mai grele. Cumva pare că trebuie să demonstrez că e dreptul meu să fiu aici, dar cred că așa ar fi fost oriunde.

Unele lucruri bune din toată povestea sunt:

• Nu sunt singură, mai sunt 2 tipe noi în departament, și toate suntem tratate la fel (deși ele au experiență), așa că e mai ușor să nu o iau personal;
• Fac naveta cu una dintre ele și sunt destul de sigură că ne vom înțelege bine. Suntem “făcute din același aluat”, așa că îmi înțelege nevoile și eu pe ale ei;
• E destul de aproape de universitate;
• O să muncesc dimineața așa că pot să fiu la zi cu orele;
• Deși acum nu e aproape, dacă mă mut în oraș vă fi foarte aproape de orice.

Așa că da, asta e experiența mea cu primul job. Nu am scris pentru a speria lumea, ori a mă plânge. Cu toții trebuie să începem de undeva și cu toții avem experiențe diferite.

Am scris asta pentru că persoanele în situațîi similare cu a mea, să știe că nu sunt singuri. De asemenea, cei ce se gândesc să-și ia primul job pot vedea diferite perspective, experientte și să creeze anumite așteptări.

Oricum, asta a fost tot pentru azi! Sper să ne vedem vineri, am o rețetă nouă pentru voi!

Crissu